Cum ieri am avut program de oras, am profitat de situatie si am trecut si pe la apartamentul parintilor. Cu ocazia asta am mai stat putin la barfa cu tata.
Ma intampina 2 vecine care stateau pe banca, in fata blocului la taclale. Cum nu am mai dat de multisor pe acolo, ma asteptam ca reactia lor sa fie una de mirare. "Oana, ce mai faci? Cum mai esti?" si intrebari de genu'. Asta nu ar fi nimic dar una din ele a tinut sa imi dea raportul: "Acu o urcat si tata-tu!" Am vrut sa ii dau un raspuns ironic, dar m-am abtinut, cu greu, dar am facut-o. Stiam ca tata era acasa, doar cu 10 minute inainte vorbisem cu el. Dar tanti asta asa a fost de cand ma stiu. Tot timpul trebuia ea sa stie ce fac ai mei, unde sunt, cand merg la sat, era la curent cu toate barfele din cartier.
Si, in timp ce urcam, au inceput sa mi se deruleze prin minte o gramada de amintiri. Cand ma jucam de-a v-ati ascunselea cu copiii din cartier, asta pe seara ca ziua stateam si chicoteam in fata blocului si in timpul orelor de linistite. Ca sa nu mai vorbesc de cate galeti cu apa de luam in cap de la vecina de la 4 pentru chestia asta ... parca o aud si acum cand a strigat la unul dintre noi: "Mai, ce tipi asa de zici ca esti in jungla!".
Apoi mai era si jocul acela cu flori, filme, fete sau baieti, melodii sau cantareti, care era printre preferatele mele, sau telefonul fara fir, elastic ...
Dar anii au trecut, noi am crescut (teoretic :D) si ne-am imprastiat care incotro ... doi prieteni, frati, au plecat cu familia in Italia, s-au stabilit acolo, surorile de prima scara au plecat si ele si uite asa am petrecut o perioada singura, asta pana sa ajunga la liceu verisorul meu, Laurentiu, cu care am facut o gramada de traznai dar despre care voi vorbi alta data.
