Ma asez, din nou, in fata
“aparatului” de scris, de aceasta data manata de impulsul unei colege care mi-a
citit ultimele scrieri. Asa ca m-am hotarat sa povestesc despre patania mea de
acum cateva zile.
Stateam intr-una din serile trecute
si imi faceam planul pentru a doua zi (si mi-am promis sa nu mai imi fac
planuri pentru ca rar se intampla sa le duc la bun sfarsit). Cum aveam
de platit o factura de Avon (pentru ca am revenit in business, dar asta, deja,
e alta poveste, asa ca nu intru in detalii) si ma gandeam in felul urmator:
ajung la banca la ora 9, platesc factura, apoi pe la 9:15, cel tarziu, sa fiu
deja la lucru. Pana aici, toate bune si frumoase …
Cum toata saptamana trecuta am suferit
de insomnie, in sensul ca adormeam tot dupa ora 2:30 chiar 3:00 noaptea, iar la
6:30, tring, tring, alarma incepea sa-mi dea trezirea (nu mai vorbesc ca la
lucru eram zombie, cel putin pana la amiaza), la fel patesc si in seara cu
pricina. Pe la ora 3:00 se indura si de mine Mos Ene si imi vine pe la gene J, iar dimineata, oh, vai, dimineata … fac si eu
ochisori, ma uit pe geam, afara lumina. Ma gandeam ca o fi vreo 6 si ceva
ceasul (mai ales ca acum se lumineaza repede) si ca am “batatut” alarma, m-am
trezit inaintea ei. Totusi, ca sa ma asigur, ma uit la telefon … mi-a sarit
somnul instantaneu cand am vazut cat era ceasul, 8:39. Nu stiu cum, in 10
minute, am fost spalata, imbracata, pieptanata, putin fardata si patucul facut
(din obisnuinta) si directia statia de taxi, noroc ca mi-e aproape.
Ii trimit mesaj la sefa “sunt la
coada la BRD sa-mi platesc o factura”, dar eu, saraca, atunci urcam in taxi. Ajung
si la banca, bucurie maxima. Doua ghisee, din care doar unul functionabil, 7
insi in fata mea. Ma asez frumos la
coada, imi dau seama ca nu am numarul de marca (nr de reprezentant), necesar
efectuarii platii. Sun coordonatoarea, evident, nu raspunde. Haoleu si vai de
mine! Si intarziata si nerezolvata. Imi iau inima-n dinti, sun managera de
zona. Imi era teama ca o fi prea de dimineata si nu voiam sa deranjez, stiti
cum e cu astia care lucreaza in vanzari, isi fac programul dupa bunul plac.
Aici dau lovitura, raspunde femeia si ma ajuta cu informatia necesara. Imi vine
randul, platesc factura, urez o zi buna fetei de la ghiseu (foarte amabila de
altfel) si incep sa “galopez” spre lucru.
Ajung, intr-un final si la munci,
gafaind de numa. Spre norocul meu, am printre cei mai intelegatori sefi, si nu
o spun doar de dragul de a-i “peria”, avand in vedere ca, la un moment dat,
s-ar putea sa-mi citeasca aceste randuri si sa afle de toate escapadele mele,
ca sa le spun asa. Si am ajuns la concluzia asta in urma unor informatii, nesolicitate, auzite de la anumiti prieteni cu privire la sefii lor.
