Dupa nenumarate mail-uri si scrisori trimise zi si noapte catre barza, uite ca, in sfarsit, si-a amintit si de noi.
Pe
9 iunie ni s-a confirmat ca anul viitor familia noastra se va mari, va
veni pe lume primul nostru copilas. Asta explica tot: oboseala mea din
ultimele saptamani, lipsa poftei de mancare, starea de nervozitate.
Astazi am fost din nou la control si se pare ca totul decurge bine, avem
8 saptamani si 1 zi.
Si
zici ca pana cum am avut parte de emotii, insa nimic nu se compara cu
momentul in care i-am auzit bataile inimii. Nu-mi venea sa cred ca acele
batai se aud din interiorul meu ... Doamne, sunt atat de feicita ca in
sfarsit visul meu a devenit realitate, voi fi mama.
Ma
asteptam sa se lase si la mine cu greturi si varsaturi, insa pana la
momentul de fata, nimic, iar din discutiile purtate cu dna. doctor am
inteles ca daca pana acum nu au fost, nici nu vor fi. Am scapat,
inseamna ca nu se anunta o sarcina grea ...
Vreau
si presimt ca o sa ma bucur la maxim de perioada asta. Si persoanele
din jurul meu parca se poarta altfel cu mine, parca sunt mai atenti, mai
grijulii. Deja am discutat si cu sefii mei sa imi caute inlocuitoare
pentru ca am de gand sa renunt la job, dar evident ca nu voi sta
degeaba, o sa caut sa ma implic in diferite proiecte, nu am de gand sa
duc o viata sedentara.
Inchei aici postarea, desi as mai avea cate ceva de adaugat, dar oboseala isi spune cuvantul asupra mea...asa ca dau navala in clatite :)
